Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret „CRAT” din cadrul DÎTS municipiul Bălți în parteneriat cu AO CIDP Anima, a implementat inițiativa ” #antiARTFest 2021 ediția a IV-a”. Proiectul a…
Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală „ANIMA” în parteneriat cu CRAT/Anticafeneaua din Bălți implementează inițiativa „CATalizator – tânăr lider prin acțiuni de voluntariat” cu suportul financiar din programul de granturi oferit…
Luna iulie 2021, a venit cu o provocare educațională pentru 50 de tineri din Nord. Timp de jumătate de an în 3 sate din raioanele Fălești, Dondușeni și Sângerei s-au desfășurat activități…
În data de 29 iulie 2021, 20 mentori din 20 localități ai țării și-au dat întîlnire online la Conferința de lansare a inițiativei CATatalizator. ”CATalizator reprezintă un program unic, realizat…
La 30 iulie 2021 la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți a avut loc a III-a ediție a Festivalului tinerilor talente #antiARTFest2021. Evenimentul a fost organizat de AO „Centrul de…
Vara anului 2021 a lansat în premieră la nivel național programul unic ”CATalizator”. Inițiativa presupune activizarea a 20 mentori din 20 regiuni a țării în vederea promovării valorilor voluntariatului prin…
În perioada septembrie 2020 — iunie 2021, Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală Anima a implementat în municipiul Bălți proiectul „Tinerii Anticafenelei pentru un mediu sustenabil prin servicii publice locale…
A.O. „Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală ANIMA” în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret CRAT/Anticafeneaua din Bălți din cadrul DÎTS Bălți, cu suportul financiar oferit de…
🧐Dacă ești tânăr/ă, reprezinți regiunea de Nord_atunci această oportunitate este pentru TINE) Ești pasionat/ă de desen, fotografie, muzică sau teatru???#Atunci Te provocăm să faci parte din cel mai tare eveniment…
În data de 23 mai, a fost organizat în incinta Teatrului Național Vasile Alecsandrii Bălți evenimentul regional, de final al inițiativei ”Tinerii Anticafenelei pentru un mediu sustenabil prin servicii publice…




