#Ocnița, Frunze) #Bălți) Iniţiativa ,,Quest4teens” din cadrul proiectului ,,CATalizator-tânăr lider în acţiuni de voluntariat, Ediţia a ll-a”, a fost implimentată de către echipa Teens4Quest, în data de 22 octombrie 2022. Participanţii au avut parte de emoţii pozitive, amintiri de neuitat şi premii. Proiectul a fost realizat cu suportul Centrului de Instruire şi Dezvoltare Personală ANIMA, Centrul de Resurse pentru Adolescenţi şi Tineret Crat şi finanţareavdela Ministerul Educaţiei şi Cercetării. #Braicău) ⛹️SĂNĂTATE, 🤾🏻♀️SPORT, ☝️ASTA-I TOT CE POT! 🥳O activitate interactivă prin care tinerii din satele 🏡Braicău, 🏡Sudarca și 🏡Horodiște și-au dezvoltat spiritul de echipă și au aflat despre modul sănătos de viață. #Ocnița) #Bocani) #Bălășești) #RediCeresnovat) #Orhei) #Drochia) în cadrul sesiunii “‘ Eu fac voluntariat, dar tu?”, care are ca scop creșterea motivației tinerilor l, articulată de 3 ambasadori ai Voluntariatului, care au obținut succes și performanță. Evenimentul se va desfășura în incinta BPR “Iulian Filip” din or. Drochia. sesiunea ” Eu fac voluntariat, dar tu?”, care are a avut ca scop creșterea motivației tinerilor, articulată de 3 ambasadori ai Voluntariatului, care au obținut succes și performanță. Sandu ne-a vorbit despre cetățenia activă globală, care vine să complementarizeze activitatea de voluntariat în programele de mobilitate internațională. #Leova) Prima activitate din cadrul proiectului CATalizator, ediția 2022, proiect adus în orașul Leova de către voluntara Centrului de Tineret Leova, Paula Pusnei. La această instruire a fost invitat Galina Bădărău, psiholog de la YK Leova, unde a vorbit cu tinerii despre dezvoltarea armonioasă în adoloscență, riscuri, provocări și sfaturi. #Fălești) #Mălăiești) #Cupcini) #Visoca) #Bălți) Iniţiativa “Serate de interacţiune” din cadrul proiectului “CATalizator – tânăr lider prin acţiuni de voluntariat, Ediţia a II-a” a fost implimentată de grupul Teens4Good, pe data de 20 octombrie 2022. Aceasta a adus multe zâmbete şi voie bună la rândul său dezvoltând abilităţile proprii de socializare şi interacţiune cu persoanele încunjurătoare. #Bălți) #Mihăileni) 😀Desfășurarea sesiunea ” Public Speaking”, care a avut ca scop dezvoltarea artei oratorice în rândul tinerilor. Participații au aflat despre: 📢1. Oratoria între artă sau abilitate; 📔2. Deontologia oratorică – comportamente, emoții, acceptiuni; 🖇3. Elementul de captare într-un discurs; 📗4. Cadrul logic al discursului și postulatele călăuzitoare; #Glinjeni) #Șuri) în cadrul BPC Șuri, pentru a participa la Seara voluntarilor – eveniment ce urmărește informarea tinerilor cu privire la voluntariat și oportunitățile pe care le oferă, prin prisma educației de la egal la egal și prin film. Evenimentul va începe la ora 12:00, intrarea din spate către bibliotecă. #Cimișlia) În luna Octombrie, echipa de inițiativă din orașul Cimișlia a implementat inițiativa – Maraton de film, care s-a desfășurat în incinta Centrul Raional de Tineret Cimișlia, în cadrul proiectului „CATalizator – tânăr lider prin acțiuni de voluntariat”. În cadrul maratonului, tinerii au avut parte de 4 sesiuni de vizionare a filmului Голодные игры, kahoot tematic cu 3 premianți și discuție tematică. #Ocnița, Bârnova) #Tiraspol) În incinta liceului ”Lucian Blaga” din orașul Tiraspol au avut loc mai multe activități organizate de grupul de tineri ”Inovatorii”: 1. Jocuri de societate 2. Desenează toți! 3. Buncăr 4. Seară de film + dezbatere. Scopul inițiativei: Să contribuim la socializarea tineriolor, să promovăm lucru în echipă, să creăm condiții pentru dezvoltarea intelectuală, să facilităm schimbarea atitudinii tinerilor față de anumite aspecte ale vieții. #Sudarca) 🎬🎥MARATON DE 🎞FILM PENTRU 🙎♂️🙎♀️TINERI 📽2️⃣ sâmbete la rând, 🙎♂️🙎♀️tinerii din satele 🏡Sudarca, 🏡Arionești, 🏡Braicău și 🏡Horodiște au ales să se bucure de timpul petrecut cu 🤝prietenii, 👀privind 📽 filme și 🗣socializând. 🤗Pop-cornul și Coca Cola🥤au fost binevenite! #Pepeni) #Glodeni)